Zoltan Ritli, unul dintre cei mai cunoscuți portari pe care i-a avut Steaua în partea a doua a anilor ’90, vrea să preia șefia Asociației Județene de Fotbal Satu Mare. După retragere, Ritli și-a încercat aptitudinile de antrenor la echipe mici, însă n-a avut rezultate considerabile.
Ritli s-a retras în 2001, de la Rocar București și a încercat apoi o carieră în antrenorat. A pregătit echipe precum Olimpia Satu Mare, Oașul Negrești, AS Viitorul 2006, Victoria Apa și Ugocea Porumbești. Însă n-a reușit să iasă prea mult în evidență. Retras în orașul natal, Satu Mare, fostul portar al Stelei își dorește acum cea mai înaltă funcție de la Asociația Județeană de Fotbal.
În cazul în care va reuși să o obțină, Ritli vrea să reformeze fotbalul sătmărean, astfel încât să aibă din nou reprezentante în primile două ligi: „Fotbalul sătmărean se zbate de 17 ani într-o mediocritate deranjantă. E suficient să precizez că în toți acești ani, doar Turul Micula, Minerul Turț, Recolta Dorolț, Oașul Negrești și Victoria Carei au promovat din Liga 4 (fosta Divizie D) în Liga 3 (fosta Divizie C). Prea puțin pentru 17 ani! Am un proiect de schimbare a campionatului de juniori, care să stimuleze activitatea de creștere și promovare a tinerilor fotbaliști”, a declarat Ritli, potrivit satumareonline.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER